Dans

Mișcarea și conectarea cu propriul corp ne ajută să devenim mai conștienți de corpul nostru și de nevoile lui autentice, să detensionăm mușchii și să ne încărcăm cu energie pozitivă.

Prin cursurile de dans de la Neghiniță ajutăm copilul să își dezvolte armonios musculatura,

să își îmbunătățească coordonarea și echilibrul, să aibă o postură corectă și încredere în sine.

 Îl încurajăm să se exprime liber, să fie creativ dar să înteleagă și importanța respectării regulilor, a limitelor și a disciplinei, socializând cu alți copii care au aceleași pasiuni.

Îmbinând dansul cu jocuri care antrenează atenția și creativitatea, copilul învață mișcările de bază dintr-o varietate de dansuri (clasic, contemporan, tematic, modern, de caracter, musical, urban etc).

Oportunităţile pe care dansul le oferă copilului sunt multe:

  • învaţă să aibă grijă de corpul lui
  • învață să fie disciplinat
  • învaţă să îşi seteze şi să atingă anumite ţeluri
  • învață să nu renunțe când ceva i se pare greu, învață că e nevoie de perseverență și organizare eficientă pentru a realiza ceva
  • învață să lucreze într-un grup şi, alături de alţii, să fie mândru de ceea ce reușește, să persevereze, să se suțină pe sine și să-i susțină pe alții
  • învață fairplayul, conduita onestă în orice situație
  • învață să lege prietenii
Camelia Iancu – profesoară de dans

Galerie Foto